Amintiri frumoase de la Școala de Vară #FEDEVO 2022!

de | iul. 27, 2022 | Noutati

Distribuiti acest articol

Şcoala de Vară #FEDEVO a fost o săptămână în care ne-am făcut amintiri frumoase, am legat noi prietenii, ne-am distrat, dar în care am şi învăţat! Mulţumim celor de la The POOL by Clubul Diplomatic, o locaţie deosebită care ne-a găzduit şi unde aerul vacanţei se simte la fiecare metru pătrat.

A fost o aventură educaţională în care activităţile le-au provocat copiilor curiozitatea, spiritul ludic, dar şi dorinţa de a învăţa într-un mod inedit.

Sesiunile de Meet & Greet în care am avut invitaţi speciali i-au captivat şi i-au impresionat pe cei mici, fiind încântaţi de ceea ce au descoperit şi au învăţat: demonstraţii de golf sau de arte marţiale şi chiar paşi de bază a dansurilor de societate.

Adriana Agostini, voluntar al Fundației pentru Educaţie şi Vocaţie, ne-a fost alături în prima zi şi ne-a împărtaşit câteva elemente de bază din tehnica golfului. O adevărată pasionată a acestui sport i-a familiarizat pe copii cu echipamentul, au mânuit împreună o crosă și chiar au încercat câteva lovituri. În final toată lumea s-a simțit bine și au făcut față cu succes acestei provocări. Golful oferă lecții importante pentru viață. Este un sport care creează contextul pentru relații noi, îi învață să își stăpânească emoțiile, să fie corecți, să prețuiască natura, să înțeleagă importanța gândirii pozitive, să gândească în perspectivă, dar și în detaliu.

În a doua zi a Şcolii de Vară am dat frâu liberei exprimări a propriei pasiuni. Unii copii ne-au arătat cum le place să danseze, alții ne-au făcut demonstrații de baschet. Ne-am descoperit reciproc din perspectiva a ceea ce ne place să facem în timpul liber şi în ce ne punem energia creatoare.

Andrei Ghiță și Andreea Grecu sunt doi dansatori profesionişti care au venit la Meet&Greet. Cei mici au fost fascinați de demonstrația de dans oferită de ei şi nu s-au lăsat mai prejos încercând împreună câțiva pași de salsa, cha cha sau rumba. Copiii au fost curioși să afle cum au reușit să facă performanță, care este secretul talentului și cum poți pune în practică bucuria de a dansa.

„Toată viața noastră s-a învârtit în jurul acestei pasiuni în care am investit atât financiar, cât și timp și energie. Am făcut multe sacrificii, dar cu toate aceastea merită din plin să dai totul pentru ceea ce îți place și te face fericit. Am întâmpinat multe provocări pe tot parcursul sportiv, ba chiar de 2 ori ne-am retras din dans, dar ne-am intors de fiecare dată. Ne-am dat seama că fără dans nu suntem noi, lipsea o parte din viața noastră pe care nimeni și nimic nu o putea umple. Trebuie să ne urmăm întotdeauna pasiunile, fiindcă ne hranesc sufletul”, ne-au povestit cei doi dansatori.

Cătălin Niculescu, artist al artelor marțiale, ne-a cucerit cu un scurt antrenament a mişcărilor de bază de karate, dar şi cu o demonstraţie . După o discuție interesantă despre pasiune şi dăruire şi despre elementele necesare pentru practicarea unui asemenea sport, copiii s-au alăturat sportivului şi i-au făcut faţă cu brio.

Cătălin are 21 de ani şi este student la Universitatea Politehnică din București. Deși este la polul opus, practică karate încă de la o vârstă destul de fragedă și spune că acest sport a avut un impact mare asupra dezvoltării sale, atât fizic, cât și mental. „Karate a devenit un stil de viață. Dacă trece o zi fără să calc pragul dojo-ului simt că ceva lipsește din mine. Totodată m-a ajutat să îmi stăpânesc emoțiile negative, și, de asemenea, să evit și să nu provoc conflicte. M-am bucurat că am fost alături de aceşti micuţi la Școala de Vară FEDEVO şi că am împărtășit o mică parte din pasiunea mea. I-am descoperit pe fiecare într-un dialog interactiv în care mi-au povestit despre pasiunile lor. Am fost surprins să văd câte curiozități au despre karate, iar plăcerea a fost de partea mea să le raspund la fiecare întrebare“, ne-a spus Cătălin.

Săptămâna s-a încheiat cu un show de talente în care a câştigat buna dispoziţie şi distracţia în echipă!

Mulțumim tuturor celor implicați, mai ales voluntarilor Fundației pentru Educație și Vocație, dar și invitaților noștri de la sesiunile de Meet&Greet!

Ne revedem la anul la Summer School!