Alegerea carierei poate fi una dintre cele mai dificile decizii pentru un tânăr. Într-o lume plină de oportunități, dar și de presiuni, mulți elevi își urmează drumul fără a avea claritate asupra a ceea ce li se potrivește cu adevărat. Acest fapt duce adesea la ani de studiu irosiți, la joburi în care nu se regăsesc și la lipsa satisfacției profesionale.
Ne propunem să schimbăm acest lucru! MyWaY nu este doar un simplu program de consiliere vocațională, ci merge mai departe și le oferă tinerilor oportunitatea de a-și testa abilitățile în stagii de practică reale, astfel încât să poată lua decizii informate despre viitorul lor.
În prezent, avem 50 de companii partenere care îi primesc pe copii la stagii de practică și le oferă o săptămână în care pot vedea cum se desfășoară activitatea reală în domeniul ales de ei. Pentru că o carieră fericită începe cu o alegere conștientă!
Elevii din patru licee au aflat despre MyWaY
Din dorința de a crește conștientizarea tinerilor asupra importanței alegerii domeniului de activitate, ne-am alăturat proiectului „Liceenii” lansat de partenerul nostru – Universitatea Spiru Haret, printr-o campanie de informare despre descoperirea vocației la timp. Cu acest prilej, am ajuns în patru licee pentru a discuta cu elevii despre viitorul lor profesional și despre cum programul MyWaY le poate oferi sprijinul necesar pentru a face alegeri inspirate și bine fundamentate.
- Liceul Tehnologic Cezar Nicolau Brănești – Elevii din clasele a XI-a și a XII-a au primit informații despre cum pot descoperi ce domeniu li se potrivește cel mai bine.
- Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea – Am interacționat cu elevii din clasele a XII-a de la profilele Servicii și Filologie, discutând despre importanța găsirii unei cariere care să le aducă împlinire.
- Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfânta Filofteia – Aici am avut ocazia să stăm de vorbă cu elevii despre vocație nu doar ca o alegere profesională, ci ca un drum în viață.
- Liceul „Alexandru Odobescu” Lehliu-Gară – Elevii claselor a XII-a de la profilele Filologie și Economic au aflat despre importanța descoperirii vocației la timp.
Fiecare elev a plecat acasă cu un pliant despre MyWaY și, mai important, cu idei clare despre pașii pe care trebuie să îi facă pentru a-și descoperi drumul în viitoarea carieră.
Parteneri în educație: MyWaY și Universitatea Spiru Haret în proiectul „Liceenii”
În cadrul parteneriatului nostru cu Universitatea Spiru Haret, am avut oportunitatea de a colabora în cadrul proiectului „Liceenii”, un demers educațional interactiv inițiat de universitate. Acest proiect, ajuns deja la cea de-a cincea ediție în liceele din București și Ilfov, are ca scop sprijinirea elevilor în descoperirea și dezvoltarea abilităților antreprenoriale, pregătindu-i pentru provocările pieței muncii.
Parteneriatul cu Universitatea Spiru Haret în cadrul proiectului „Liceenii” ne-a permis să ajungem la un număr mare de elevi și să le oferim resursele necesare pentru a-și descoperi și urma vocația, evitând astfel riscul de a investi timp și resurse în domenii care nu li se potrivesc sau în care nu ar profesa cu plăcere.
Alegerile greșite, timp și resurse irosite
Așadar, în contextul numărului mare de tineri care își schimbă domeniul de activitate după ce termină studiile, realizând că nu sunt pasionați de ceea ce fac, prin programul MyWaY, ne propunem să punem stop acestor alegeri făcute în necunoștință de cauză! Oferim consiliere vocațională personalizată – pentru a-i ajuta pe tineri să își descopere punctele forte și interesele reale. Asigurăm stagii de practică în domenii diverse – astfel, elevii pot testa diferite meserii înainte de a lua o decizie. Derulăm campanii de conștientizare și educare – pentru ca toți tinerii să știe cât de important este să îți alegi cariera potrivită.
Dacă ești părinte, profesor sau elev, urmărește-ne pe Instagram pentru a descoperi povești de succes și pentru a afla detalii despre următoarele noastre evenimente.