Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să te trezești dimineața cu un zâmbet mare, nerăbdător să înceapă o nouă zi, să te bucuri că trăiești, că poți să experimentezi și să te exprimi făcând ceea ce-ți place? Câți dintre elevi știu de pe băncile școlii ce profesie sau în ce domeniu ar vrea să-și desfășoare activitatea, ce îi atrage, ce ocupație ar fi potrivită pentru ei?
Mulţi adolescenţi după ce îşi conturează un drum de studiu de liceu, încep să se întrebe „La ce facultate vreau să dau?“, „Ce job mi-ar plăcea să am în fiecare zi?“. Vizualizarea carierei viitoare este foarte importantă, la fel ca şi drumul din prezent care trebuie parcurs ca la final visul să devină realitate. Care este primul pas care să-ţi deschidă porţile către ceea ce doreşti să obţii pentru tine şi pentru cariera ta? Dacă ne uităm în mediul profesional, constatăm că profesioniştii care fac diferenţa sunt cei care realizează performanţe, sunt cei care şi-au identificat vocaţia şi au urmat-o. Aceştia au satisfacţia alegerile lor profesionale şi au o filosofie foarte interesantă: „dacă faci cu pasiune ceea ce îţi place, vin şi banii”. Pentru unii totul vine natural, parcă aşa le-a fost menit să fie, poate pentru alţii mai greu, dar depun eforturi de a performa în domeniul în care activează. Atunci când simţi plăcere şi nimic nu ţi se pare greu, iar amprenta personală se vede poţi să spui că ţi-ai găsit vocaţia.
Şi totuşi… ce este vocaţia? Dacă ne uităm în DEX găsim o definiţie care zice că vocaţia este chemarea, predispoziţia pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie. Vocaţia este ceva cu care ne naştem şi este datoria noastră să o descoperim. Descoperirea adevăratei vocaţii este procesul al cărui rezultat îţi permite să fii cine eşti cu adevărat, să faci ceea ce îţi place şi te pasionează, iar asta dă sens profund vieţii.
Care este visul tău? Ce vrei să faci ştiind sigur că nu vei pierde? Ascultă-ţi intuiţia. Ascultă primul gând care este însoţit de entuziasm. Decide ceea ce contează şi obţine claritate asupra scopului. Important e сa fiecаre să înțeleagă ce își dorește, dar și ce poate face. Vrei să ai un simplu loc de muncă sau vrei să faci o activitate în care să-ţi utilizezi talentele și să te simţi împlinit? Vrei să câștigi bani cu orice preț sau/și să-ţi urmezi chemarea. Dar pentru aceasta fiecare trebuie să știe care anume este vocația lui!
După ce ţi-ai descoperit vocaţia, mai trebuie să faci un plan cu paşii care te vor duce la valorificarea ei. Găsirea vocaţie te va face să fii mult mai conştient de ceea ce eşti şi îţi doreşti. Dacă o vei urma, vei ştii mult mai bine să decizi în privința cadrului, contextului, locului, oamenilor şi aspectelor favorabile. Vei face alegeri mai obiective şi mult mai corecte. Vei ştii că eşti deplin responsabil de consecinţele deciziilor tale şi de modul în care acestea îţi influenţează viaţa. Doar astfel vei reuşi să-ţi îmbunătăţeşti permanent condiția, nivelul de trai şi calitatea vieţii. Şi trebuie menţionat că nu mai mulţi bani schimbă realitatea, ci găsirea formulei perfecte între muncă, odihnă, viaţă personală şi relaţiile angajate. Doar prin menţinerea unui echilibru între activitatea personală şi viaţa privată ai şansa să îţi asiguri sănătatea fizică şi emoţională, fericirea şi armonia interioară.
Fundaţia pentru Educaţie şi Vocaţie a adus în peisajul educaţional un program inedit cu două componente esențiale: testarea vocațională și experiența practică (internship-ul). În cadrul Programului MyWaY, testul vocațional este interpretat de o echipă formată din psiholog specializat și consilier educaţional. Clarificarea finală a vocaţiei apare o dată cu experiența efectivă a ceea ce testarea a reflectat, acea săptămână de internship pe care elevii o petrec în companiile partenere care au înțeles filosofia programului. Programul MyWaY, cu această componentă de internship, are rolul de a proiecta în orizontul de opțiuni al elevului alegerea potrivită. Tinerii liceeni care au intrat in contact cu acest program au înțeles imediat autenticitatea si beneficiile, tocmai din perspectiva componentei de practică. Este o mare oportunitate pentru ei sa fie parte integrantă, timp de o săptămână, din echipa companiei preferate, să pună întrebări, să fie ucenici, să descopere acolo oameni cu aceleaşi pasiuni ca ei, într-un cuvânt, să se clarifice dacă este domeniul potrivit pentru viitor. Plusul pe care îl văd tinerii în acest program constă în incadrarea efectivă la o experiență autentică de învățare prin participare, ceea ce se numeşte learning by doing, învăţare experienţială.
Urmarea vocației este esenţială pentru a avea succes în carieră şi un parcurs profesional cât mai lin şi plin de realizări.