- Fundația Dana Voiculescu (FDV) le-a oferit 10 premii elevilor prezenți la evenimentul Arena Elevilor din luna septembrie.
- Cosmaciuc Maria, elevă la Colegiul Național „Victor Babeș”, a câștigat una dintre sesiunile „Discover the…” ce i-a oferit prilejul de a explora domeniul Arhitecturii la X Architecture & Engineering Consult.
În luna septembrie, evenimentul Arena Elevilor a reunit peste 2000 de tineri la Circul Metropolitan. Din dorința de a îndruma cât mai mulți elevi în căutarea vocației, FDV a organizat cu acest prilej o tombolă prin care a oferit 10 premii surpriză.
Cosmaciuc Maria, elevă la Colegiul Național „Victor Babeș” în clasa a XI-a a participat la eveniment din dorința de a-și confirma că Arhitectura este domeniul care o reprezintă. Chiar în prima zi a evenimentului, Maria a vizitat standul FDV, dornică să afle mai multe despre programele noastre de consiliere vocațională. Mai apoi, un singur pas i-a deschis calea către o frumoasă călătorie în descoperirea vocației: înscrierea la tombolă.
Pe data de 23 septembrie, o postare în social media o anunța pe Maria ca fiind câștigătoarea sesiunii „Discover the…”. Premiul s-a potrivit perfect cu nevoile elevei, mai cu seamă că acesta i-a oferit oportunitatea de a-și confirma pasiunea, fără a fi nevoie de o testare vocațională în prealabil.
Definiția Arhitecturii prin ochii unui arhitect
Pe data de 14 octombrie, Maria a făcut primii pași către arhitectură într-un birou în care s-au născut mii de spații, trăiri și locuri, nu doar simple construcții – biroul prietenilor noștri de la X Architecture & Engineering Consult. Eleva a putut observa cum o echipă de arhitecți și ingineri abordează proiectele de arhitectură structurat și specializat, definind viziunea futuristă și încrederea în potențialul orașelor.
Un impact semnificativ asupra Mariei l-a avut întâlnirea cu arhitectul Mihai Popeangă ce a realizat o prezentare a companiei și a activităților de proiectare. Întrebat de elevă care este cea mai frumoasă parte în domeniul arhitecturii, Mihai Popeangă a răspuns: „Îți spuneam despre pasiune pentru că, din punctul meu de vedere, cea mai interesantă parte este cea care ține de procesul creativ – vei vedea cum poți de la un gând care e doar în mintea ta, să ajungi la un rezultat final. În plus de asta, arhitectura oferă un rezultat pe care oamenii îl folosesc”.
Această experiență i-a oferit Mariei confirmarea că domeniul arhitecturii îi vine mănușă și că profesia de arhitect este cea pentru care ar fi dispusă să treaca peste orice obstacol. „Experiența mea la compania X Architecture & Engineering Consult m-a ajutat să pot lua mai ușor decizia cu privire la facultate. La această întâlnire am reușit să aflu răspunsurile întrebărilor mele de la un arhitect cu experiență și m-am putut imagina lucrând în acest domeniu. Am putut observa aspectele plăcute, dar și pe cele neplăcute, deoarece, așa cum a menționat și domnul arhitect Mihai Popeangă, contează să îți alegi meseria din pasiune chiar dacă există dificultăți”, ne-a mărturisit Maria la finalul vizitei .
„Discover the…”
„Discover the…” este o inițiativă lansată special pentru elevii pasionați de un anumit domeniu și dornici să descopere dacă în practică acesta este la fel de fascinant cum și-l imaginează ei.
Cum funcționează „Discover the…”? Elevii au ocazia de a vizita una dintre cele 50 de companii partenere FDV și de a merge dincolo de noțiunile teoretice pe care le știu deja. Pentru o zi, aceștia vor intra în culisele activităților companiei și vor avea ocazia să interacționeze direct cu profesioniștii care fac ca lucrurile să se întâmple. Pentru un plus de inspirație, uneori tinerii sunt puși față în față chiar cu fondatorii acestor companii, având prilejul de a pune întrebări, de a înțelege ce presupune o carieră într-un domeniu anume și de a descoperi pașii care i-au dus pe acești oameni în locul potrivit pentru ei.
10 viitori profesioniști
Mărturisim că maturitatea cu care Maria abordează alegerile profesionale ne-a impresionat și ne bucurăm că tombolă organizată ne-a adus în cale elevi care mai de care mai preocupați de găsirea vocației. Până în prezent, trei dintre cei zece elevi câștigători s-au bucurat deja de experiențe profesionale inedite alături de noi.
Roberta Macovei, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Tudor Vladimirescu din București, a câștigat cu acest prilej o întâlnire cu un specialist în domeniul Jurnalismului. Echipa FDV a organizat o vizită la sediul Antena 3 CNN unde Roberta a fost primită de doi jurnaliști cunoscuți: Lorena Burlacu și Iulian Budoi. Madan Ariana a câștigat, de asemenea, un stagiu de practică în domeniul care o pasionează, anume Jurnalismul, și am mers împreună la Ziarul News, bucurându-ne de o experiență inedita alături de eleva câștigătoare.
Noi concursuri lansate de FDV
Premiile oferite în cadrul evenimentului Arena Elevilor ne-au adus mari satisfacții. Faptul de a vedea cum ușile se deschid în fața unui tânăr și acesta face primii pași către visurile sale, ne îndeamnă să credem că viitorul ni-i va aduce pe cei mai buni profesioniști.
Cu acest gând, pregătim noi surprize pe paginile noastre de Facebook și Instagram – fedevo.ro – și vă învităm să ne urmăriți pentru a intra în cursa pentru premiu.