- Domeniul medicină se situează pe primul loc în opţiunile liceenilor care au parcurs programul MyWaY!
Medicina este unul dintre cele mai dorite domenii de activitate spre care se îndreaptă adolescenţii din clasele a X-a și a XI-a din liceele bucureștene. Pentru a fi student la medicină și apoi un viitor medic, pregătirea începe încă din perioada liceului la disciplinele de admitere la facultăţile de profil.
Un număr impresionant de elevi își doresc să continue studiile în acest domeniu, iar programul MyWaY le oferă oportunitatea să parcurgă o experienţă practică în clinicile medicale partenere din acest program. Tinerii au explorat şi au discutat cu specialişti care le-au împărtăşit din experienţa lor, au vizitat cabinetele medicale și au asistat la proceduri, astfel că după o săptămână de internship au reușit să își clarifice opțiunile în ceea ce privește viitorul lor profesional, dacă vor merge mai departe la facultatea de medicină sau dacă vor alege alt domeniu.
Potrivit Telegraph, lumea are nevoie de mai mulți medici: „În 2013, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a proiectat că până în 2030, țările cu venituri mici și medii vor avea un deficit de 14,5 milioane de cadre medicale”. Lipsa profesioniștilor din domeniul sănătății este atât de mare încât, în cele mai multe cazuri, studenții la Medicină obțin un loc de muncă la scurt timp după absolvire. Și în acest context, ne onorează foarte mult implicarea partenerilor noștri: SANADOR – Clinica Floreasca și SKINMED Clinic care au înțeles nevoia elevilor de liceu de a experimenta înainte de a-și alege facultatea.
Atât medicii, cât și personalul medical, mărturisesc că interacțiunile cu pacienții și membrii familiei îi impactează și adesea schimbă modul în care își văd profesia sau chiar prioritățile de viață. Nu este nimic mai frumos decât să vezi oameni bucuroși și să știi că joci un rol important în restabilirea sănătății lor și în ameliorarea durerii lor.
„M-am înscris în programul MyWaY pentru a-mi găsi vocația mai uşor și am ales stagiul de practică în domeniul medicinei, la Clinica SANADOR Floreasca. Am văzut doctori care își iubesc meseria, care au avut răbdarea să ne împărtășească din experiențele lor personale și ne-au dat multe sfaturi utile ce urmează să le pun în practică la facultate și chiar în viața de zi cu zi. Am învățat cum să acord primul ajutor în caz de urgență și chiar am folosit aparatura clinicii, fiind în permanență supravegheați de echipa de asistenți medicali și doctori. Le mulțumesc pentru răbdare și pentru cum s-au comportat față de mine. Mi-a plăcut foarte mult să mă văd printre ei, ca viitor medic“, cu bucurie ne-a împărtăşit experienţa sa, Alexia Maria Mușat, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Bilingv „Ita Wegman”.
„Stagiul de practică de la Clinica SANADOR Floreasca a fost pentru mine o experiență de neuitat care, cu siguranță, a reușit să mă convingă că voi deveni medic. Interacțiunea cu medicii și asistentele care au fost ca și părinții noștri pentru câteva zile și care au încercat să ne transmită cât mai multe informații despre domeniul medical a fost foarte benefică pentru a putea alege mai ușor ce parte a acestei meserii îmi place mai mult. În primele trei zile am vizitat cabinetul ORL si pediatrie, am vorbit cu un doctor oftalmolog și un doctor imagist și am văzut procedurile specifice radiologiei. În următoarele zile am participat la mai multe activități medicale precum aplicarea unui pansament, recoltare, sterilizare și de asemenea am interacționat cu un medic ortoped“, precizează cu mult entuziasm Teodora Berca, elevă la Colegiul Naţional „Spiru Haret“.
SKINMED Clinic – Centrul de Excelență în Dermatologie este primul nostru partener în domeniul medicinei care s-a alăturat programului MyWaY de consiliere și orientare în carieră, găzduind câte o săptămână elevi de liceu care, la testul vocațional parcurs, au avut ca scor principal domeniul medicinei.
„Experienţa practică de la SKINMED a fost una foarte interesantă deoarece am asistat la câteva proceduri și mi s-a explicat foarte frumos și pe înţelesul meu ce face fiecare aparat și la ce ajută pacienții. Am asistat la monitorizarea unor alunițe, la efectuarea unor tratamente faciale cu oxigen și la depigmentarea petelor roșii. Am descoperit că acest domeniu mi se potrivește și, cu siguranță, voi alege această profesie“, ne-a povestit Alexandra Niga, elevă la Colegiul Naţional „Victor Babeş“.
Anisia Andreea Negulescu, elevă la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu” consideră că demersul de testare și evaluare vocațională la care a participat a fost o experiență pozitivă, care i-a întărit convingerea că intenția sa de a opta pentru o carieră în domeniul medical este cea potrivită. „După finalizarea programului MyWaY pot spune că am căpătat o viziune de ansamblu referitoare la ceea ce înseamnă demersul medical în comunitate, domeniile variate în care te poți orienta, posibilitățile de a crește ca nivel de cunoaștere. Astfel, pot avea în vedere implicarea în activități de cercetare, specializarea în domenii de nișă, cum ar fi neurochirurgia sau chirurgia cardiologică sau asistență medicală de specialitate. Domeniul medical este extrem de variat, iar anii de facultate îmi vor arăta în ce specializare îmi pot dezvolta abilitățile pentru a deveni un medic competent“, adaugă Anisia.
Fundaţia Dana Voiculescu, prin programul MyWaY, şi alături de partenerii săi din domeniul medical vin în sprijinul liceenilor a căror vocaţie este cea de a fi medic şi le oferă posibilitatea de a avea o experienţă practică în clinicile medicale partenere.
Împreună formăm viitori specialişti pregătiți pentru viitor!