FEDEVO premiată la Gala Ziarului News – Charity for Education 2023!

de | nov. 10, 2023 | Noutati

Distribuiti acest articol

  • Preşedinta Fundaţiei, prof. Dana Vasilescu, distinsă cu premiul Ambasador al Educaţiei

Într-un cadru festiv, în una dintre cele mai emblematice clădiri din lume, Casa Poporului, Ziarul News a premiat, aducând astfel recunoaștere la nivel național și nu numai, reprezentanți ai unor societăți private și a unor instituții de stat, oameni din ONG-uri, care au adus, prin diverse proiecte și programe educaționale, sociale și umanitare, dezvoltate în întreaga țară, beneficii reale, măsurabile, EDUCAȚIEI sub orice formă.

Gala Ziarului News – Charity for Education 2023 a fost un eveniment de înaltă ţinută la care au participat reprezentanți ai mediului de business românesc, companii naționale, reprezentanți ai mediului politic, academic și guvernamental, jucători-cheie în afacerile românești care au un rol important în luarea deciziilor.

Fundaţia pentru Educaţie şi Vocaţie a fost prezentă la gală, iar preşedintele, prof. Dana Vasilescu, a fost premiat cu titlul de Ambasador al Educaţiei. Ziarul News este partenerul FEDEVO pentru programul de orientare vocaţională şi consiliere în carieră, MyWaY, pe domeniul de activitate Jurnalism, oferind posibilitatea elevilor de liceu de a trăi o experienţă practică valoroasă pentru ei în vederea identificării corecte a viitorului lor parcurs profesional.

„MyWay este un vis prin care mi-am dorit să încurajez liceenii să îşi descopere vocaţia şi să aleagă ceea ce li se potriveşte şi să facă în viaţă ceea ce este pentru ei, aceasta fiind singura modalitate de a fi pe deplin împlinţi din punct de vedere profesional şi personal. Acest premiu este al oamenilor care au crezut în acest vis al meu şi care m-au ajutat să îl duc mai aproape de minţile şi sufletele adolescenţilor. Este o recunoaştere şi pentru efortul echipei care îmi stă alături în fiecare zi, mulţi dintre ei fiind chiar foştii mei elevi“, a spus în cadrul galei prof. Dana Vasilescu.

Dana Vasilescu este Președintele Fundației pentru Educație și Vocație, o personalitate dedicată educației și dezvoltării tinerilor. Cu o bază solidă în domeniul învățământului, ea este profesor pentru învățământul primar și profesor de limba engleză, acumulând o experiență de peste 25 de ani la catedră.

În timpul carierei sale didactice, Dana Vasilescu a avut o contribuție semnificativă în coordonarea colectivelor de elevi, promovând excelența în învățare și dezvoltarea personală a tinerilor. Cu o viziune orientată spre viitor, ea a inițiat programul MyWaY, un demers educaţional de consiliere vocațională și orientare în carieră pentru elevii de liceu. Acest program se află sub umbrela Fundației pentru Educație și Vocație, unde Dana Vasilescu își aduce expertiza și pasiunea pentru a ghida tinerii în alegerile lor educaționale și profesionale având şi rol de consilier vocaţional.

Prin munca sa dedicată și devotamentul pentru educație, Dana Vasilescu își propune să încurajeze liceenii să-și descopere pasiunile și să-și dezvolte potențialul, susţinându-i alături de partenerii FEDEVO  să facă alegeri informate și să-și construiască un viitor de succes în domeniilor lor de activitate de interes.

Mulţumim Ziarul News pentru acest premiu! Mulţumim pentru parteneriat şi pentru că sunteţi alături de această generaţie de tineri care au nevoie de susţinere şi orientare pentru o carieră de succes!