- Daniela Vasilescu, Preşedintele FEDEVO, a fost singurul reprezentant al societăţii civile prezent la conferinţă.
Conferinţa Naţională, “Învățăm cu folos, lecții de succes în educație din Ilfov”, a fost organizată de Jurnalul și Antena 3 CNN, prin platforma România Inteligentă, avându-l ca moderator pe Adrian Ursu.
Evenimentul a reunit reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei – Sorin Ion, secretar de stat învățământ preuniversitar – preşedinţii celor două comisii pentru Învăţământ din Senat şi Camera Deputaţilor – Monica Anisie şi Natalia-Elena Intotero – reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov şi ai Consiliului Judeţean Ilfov, dar şi ai mediului de afaceri.
Prof. Daniela Vasilescu, Preşedintele Fundaţiei pentru Educaţei şi Vocaţie, a fost singurul reprezentant al societăţii civile prezent la conferinţă.
Subiectul dezbaterii a fost nevoia permanentă de educaţie a societăţii şi cum poate fi îmbunătăţită prin platforme şi alternative educaţionale. De asemenea s-a discutat despre cum poate fi abordat învăţământul dual, România confruntându-se cu o criză a forţei de muncă calificată, despre beneficiile pe care elevii le pot avea atunci când optează pentru aceste cursuri, atât din partea statului, cât şi din partea agenţilor economici. Programele vocaţionale şi de orientare în carieră se află pe agenda ministerială, astfel, elevii de liceu, prin susţinerea mediului de afaceri și prin identificarea unor mentori pot să facă o alegere conştientă a viitoarei profesii.
Pentru această conferinţă a fost ales judeţul Ilfov, deoarece există o listă lungă de programe pe care le derulează autorităţile locale, inspectoratul şi instituţii de învăţământ pentru a pune un plus valoare curriculei şcolare şi altor elemente pe care ministerul le furnizează pentru întregul sistem de învăţământ. „Ora de ştiut“, „Ilfov împreună“, „Şcoala schimbă vieţi“, o platformă de E-learning, proiectul înfiinţării unui campus împreună cu Politehnica Bucureşti pentru liceenii care vor să înveţe meserii ale prezentului şi ale viitorului, dar şi alte programe pentru adolescenţii orientați spre cursurile învăţământului profesional au fost doar câteva din bunele practici prezentate şi dezbătute.
„În programul MyWaY este vorba despre un parteneriat – elevi, părinți, profesori, mediul de business. Pe lângă partea de testare vocațională și consiliere în carieră pe care o oferim, cea mai importantă latură este educația practică, aceste stagii de internship la companii cu care avem încheiate parteneriate și unde elevii merg și sunt alături de profesioniștii din diferite domenii. Consider că această consiliere vocațională trebuie să fie parte din educație. E adevărat că o educație modernă se face într-o școală modernă, dar și cu mentalități schimbate. Învățarea trebuie să fie centrată pe elev, iar decizia viitorului său trebuie să vină din interiorul fiecărui adolescent, iar acum, de cele mai multe ori, aceasta se bazează pe tradiția din familie. Școala trebuie să îl pregătească pe copil pentru viață și să se adapteze acestei societăți în continuă schimbare“, a declarat prof. Daniela Vasilescu, președinte FEDEVO în cadrul conferinței.Reprezentantul Fundației a reamintit ca și bună practică proiectul Erasmus+ „MyWaY to a Career in European Hospitality!” dedicat liceenilor din judeţul Ilfov dornici să primească orientare pentru cariera lor, interesați de continuarea studiilor și construirea unui job în aria ospitalității europene.
Printre invitați s-a aflat și Lavinia Pîrvescu, Retail & Marketing Specialist Motodynamics, una din companiile partenere ale programului MyWaY.
„Elevii care vin la noi în internship trec prin mai multe experiențe practice, de la interacțiunea directă cu clientul, până la departamentul marketing, financiar, în ideea în care să înțeleagă ce înseamnă industria moto în România“, a subliniat reprezentantul mediului de afaceri.
Întreaga conferință poate fi urmărită aici: https://www.facebook.com/Antena3Oficial/videos/271453195338443