Pe 2 aprilie, echipa MyWaY a participat la un nou eveniment dedicat educației și dezvoltării personale a elevilor – „Istorie și Literatură QUIZ DAY – România Inteligentă”, organizat de Antena 3 CNN la Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria.
Evenimentul a reunit peste 120 de elevi din clasele V-XII și a adus în prim-plan două domenii fundamentale ale cunoașterii: istoria și literatura. Sub moderarea jurnalistei Mihaela Bîrzilă, elevii au intrat într-o competiție dinamică, menită să le testeze și să le dezvolte cultura generală, spiritul de echipă și încrederea în forțele proprii.
În acest context, noi, echipa MyWaY, am fost acolo pentru a le vorbi elevilor despre un alt tip de cunoaștere – anume cunoașterea de sine.
Competiție, experiențe și recunoaștere
Ziua a început cu o sesiune de bun venit, în care Mihaela Bîrzilă a introdus atmosfera de competiție.
A urmat rând pe rând desfășurarea rundelor Trivia, unde fiecare echipă – formată din câte 4 elevi – a răspuns la întrebări din istorie sau literatură.
În a doua parte a zilei, după finalizarea concursurilor, echipele câștigătoare au fost premiate. Entuziasmul, bucuria și aplauzele au umplut sala – dovadă că învățarea poate fi nu doar utilă, ci și plină de satisfacții.
Un eveniment dedicat culturii generale – despre trecut și viitor
Evenimentul s-a desfășurat pe durata a patru ore și a inclus patru sesiuni de Trivia, împărțite în funcție de clasă și tematică:
- Trivia Istorie – pentru clasele VII-VIII și IX-XI
- Trivia Literatură – pentru clasele V-VIII și X-XII
La start s-au aflat 6 instituții de învățământ din Alexandria: Școala Gimnazială Nr. 7; Școala Gimnazială „Alexandru Colfescu“; Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare“; Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat”; Liceul Teoretic „Alexandru Ghica”; Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”.
Evenimentul a inclus și o pauză de masă specială, în care elevii au participat la o experiență VR – o călătorie spectaculoasă prin epoci istorice fascinante.
MyWaY – pasul către autocunoaștere
În încheierea evenimentului, am fost onorați să susținem un curs vocațional pentru cei peste 120 de elevi, în care am prezentat programul MyWaY și importanța autocunoașterii în alegerea drumului profesional.
Colega noastră, Alexandra Matei, consilier vocațional MyWaY, a transmis un mesaj esențial:
Mulți tineri ne spun: «Nu știu ce vreau să devin». Eu le spun mereu: e perfect normal să nu știi – important este să afli și să faci tot ce ține de tine pentru a-ți urma visul. Iar asta începe cu tine. Cu ce te pasionează, ce valori ai și ce fel de viață ți se potrivește. MyWaY e o oglindă curajoasă în care tinerii se pot privi sincer.
Elevii au fost receptivi, curioși, iar la final ne-au împărtășit că și-ar dori să urmeze programul – un semn clar că tinerii au nevoie de instrumente concrete pentru a-și înțelege mai bine potențialul.
Un parteneriat educațional durabil: MyWaY și Antena 3 CNN
Parteneriatul cu Antena 3 CNN face parte dintr-o misiune comună: aceea de a-i susține pe tineri în procesul lor de învățare și dezvoltare.
MyWaY a fost prezent la mai multe evenimente educative de amploare organizate de Antena 3 CNN, ultimele dintre acestea fiind Conferința Națională RO 3.0 – HUMAN REVOLUTION 2025 și Conferința RO 3.0 – EDUCAȚI PENTRU VIITOR.
Mai mult decât atât, colaborarea noastră cu Antena 3 CNN merge dincolo de evenimente. Elevii care participă la programul MyWaY pot beneficia de stagii de practică și sesiuni de job shadowing în redacția Antena 3 CNN – o experiență care le oferă ocazia de a avea contact direct cu profesioniști din domeniul comunicării, jurnalismului și producției media.
Le mulțumim partenerilor noștri de la Antena 3 CNN pentru ocazia de a face parte din acest eveniment remarcabil și pentru colaborarea constantă în sprijinul educației. Prin inițiativele lor dedicate tinerilor, contribuie activ la dezvoltarea unei generații informate, curioase și pregătite pentru viitor.
Suntem onorați să ne alăturăm misiunii lor și abia așteptăm următoarele proiecte comune prin care să inspirăm și mai mulți elevi să-și descopere vocația.