
Lista elevilor selectați în cadrul proiectului „De la vocație, prin experiență, la performanță”
Descrierea proiectului
În perioada iulie – decembrie 2022, Fundația pentru Educație și Vocație alături de Primăria Sectorului 3 implementează proiectul „De la vocație, prin experiență, la performanță” – o campanie de informare, conștientizare și sensibilizare a liceenilor cu privire la importanța testării vocaționale și a consilierii în carieră, ca piloni fundamentali în traseul lor profesional. Proiectul este conturat sub egida programului MyWaY, un „super expert” care sprijină adolescenții în parcurgerea pașilor demersului lor aspirațional și formarea ca viitori lideri. „De la vocație, prin experiență, la performanță” se adresează elevilor din clasele a X-a și a XI-a, de la Colegiul Național „Matei Basarab” și de la Liceul Teoretic „Nichita Stănescu”, instituții aflate pe raza Sectorului 3, ca beneficiari direcți, precum și părinților acestora, ca beneficiari indirecți.
Proiectul vizează consilierea în carieră cu accent pe testarea vocațională și implementarea unor stagii de practică (internship) realizate la companiile partenere, în următoarele domenii: medicină, mediul de afaceri, psihologie, management turistic și hotelier, Horeca, juridic, jurnalism, marketing și comunicare, finanțe-bănci, resurse umane, arhitectură.

CARACTERUL INOVATOR
Proiectul vizează aspectul de învăţare experienţială şi participativă, apărut din nevoia tinerilor de a alege ceea ce li se potrivește, cu atât mai mult cu cât provocările postpandemice transferă acest demers spre o abordare sistemică rezilientă.
În societatea de astăzi, opțiunea pentru carieră este un subiect serios și presupune să îți identifici pasiunile și potențialul, să parcurgi demersuri de conștientizare, clarificare, evaluare și actualizare a sistemului de valori, esențiale în formarea unor viitori lideri.
Dubla abordare pe care o propune: diseminarea în rândul profesorilor/diriginților și a consilierilor școlari în liceele din Sectorul 3 și crearea unui KIT educațional (testimoniale video, filmul proiectului , RED – resurse educaționale deschise), ca un model de bune practici pentru tinerii care sunt în fața unui punct de maximă asumare, de a-și alege propriul drum vocațional.
Plus valoarea proiectului constă în participarea elevilor la un stagiu de internship, îmbinând teoria studiată cu practica dobândită la activitățile zilnice din diverse departamente ale companiilor partenere. Liceenii vor avea o viziune mult mai clară asupra viitorului lor, alegând conștient și asumat.

RELEVANȚA PROIECTULUI
La nivelul comunităţii educaţionale din Sectorul 3, specific, proiectul urmăreşte şi respectă obiectivele proiectelor educative prin desfăşurarea unei serii de activităţi similare precum: consiliere și orientare profesională a elevilor claselor X-XI, module de practică – internship, campanii de conștientizare privind beneficiile aduse prin participarea și derularea activităților care susțin procesul de orientare școlară și vocațională prin administrarea și interpretarea testului vocațional, activități interactive și de informare care să ajute elevul să se integreze cu ușurință într-un parcurs profesional coroborat cu propria vocație.
- Psihologic: creșterea încrederii de sine a elevilor şi sprijin în încercarea lor de a-şi construi o identitate socială pozitivă, satisfacerea nevoii de valorizare personală. Experiența personalizată oferită de proiect reprezintă o valoare adăugată și constă în participarea efectivă la un demers autentic de „învățare prin practică”.
- Pedagogic: existența unei proceduri eficiente, experiențiale, de orientare şcolară şi profesională este o premisă a deschiderii şcolii faţă de problemele comunitătii. Promovarea unor metode pozitive și eficiente de educare socio-emoțională a elevilor este in acord cu egalitatea de şanse, incluziunea şi diversitatea în educaţie.
- Socio-Economic: calificarea profesională este o etapă indispensabilă în integrarea socio-economică, apartenența la clasa socială și comunitate.
Etapele proiectului
Etapa 1- Întâlnire cu psiholog specializat și consilierul educațional
Etapa 2 - Testare vocațională
În cadrul proiectului „De la vocație, prin experiență, la performanță”, este folosit chestionarul vocațional Jackson (JVIS), care le oferă tinerilor o hartă cu interesele de care aceștia pot ține cont atunci când își gândesc parcursul profesional.
Etapa 3 - Orientare vocațională
În această etapă se derulează o întâlnire între participantul în program și echipa formată din psiholog specializat și consilier educațional, în urma căreia liceenilor le este oferit un feedback, dar și raportul de evaluare pe baza testului ce constă în concluzii si recomandări.
Etapa 4 - Internship la o companie parteneră
În urma discuțiilor din etapa anterioară, elevii vor alege pentru sesiunea de practică o companie parteneră din domeniul de activitate pe care îl consideră atractiv.
Etapa 5 - Sesiune colectivă de mentorat cu business coach
Sesiunea de mentorat este susținută de Monica Dudoiu – Business & Executive Coach, Professional Certified Coach (PCC) acreditat internațional de către International Coach Federation (ICF), Trainer și Facilitator.
Etapa 6 - Realizare KIT Resurse Educaționale Deschise
-
- 52 de testimoniale video ale participanţilor – fiecare elev din grupul țintă va realiza câte un testimonial video de maximum 3 minute în care va împărtăși experiența din cadrul proiectului. Aceste testimoniale vor putea fi accesate pe site-ul, canalul de Youtube si pe rețelele de social media ale solicitantului și pe paginile web ale liceelor din sector.
- 1 Film al proiectului – un material video de 10 minute care cuprinde testimonialele elevilor și scurte intervenții ale echipei solicitantului (psiholog specializat, consilier educațional, business coach) , reprezentaților liceelor (directori, consileri școlari, diriginți), reprezentanților companiilor partenere și părinților privind experiența în cadrul proiectului. Filmul proiectului va putea fi accesat pe site-ul, canalul de Youtube și pe rețelele de social media ale solicitantului și pe paginile web ale liceelor din sectorul 3.
- 1 Padlet – o activitate colectivă realizată de grupul ţintă prin instrumente digitale colaborative (conceptul de storytelling) a unor produse digitale în care fiecare are la dispoziție un spațiu pentru descrierea experienței personale și pentru atașarea imaginilor reprezentative din cadrul proiectului.
SCOPUL ȘI OBIECTIVUL PROIECTULUI
Scopul proiectului „De la vocație, prin experiență, la performanță” îl reprezintă ghidarea liceenilor pentru identificarea drumului vocațional și transformarea pasiunilor în căi de urmat pentru viitoarea lor carieră, fiind un program care armonizează latura cognitivă a adolescentului cu cea afectivă, atitudinală și comportamentală.
Obiectivul general al proiectului constă în organizarea şi implementarea unei campanii de informare şi de conştientizare pentru 52 de elevi din cele două licee partenere privind testarea vocaţională şi consilierea în carieră prin asigurarea accesului la resurse viabile şi consistente în vederea luării unei decizii responsabile şi asumate pentru studii şi carieră.


BENEFICIILE PROIECTULUI
Alegerea profesiei este un moment important în viaţa fiecărui individ, constituind una dintre premisele majore ale inserţiei sociale, aceasta având loc într-un context mai larg, în care sunt implicaţi factori de natură personală, educaţională, socio-economică.
Prin acest proiect ne propunem realizarea unui dialog deschis despre domeniile de interes, despre alegerile tinerilor pentru viitoarea carieră și despre criteriile luate în considerare în decizia de a urma o anumită facultate și de a alege o meserie.

MODALITATEA DE ÎNSCRIERE
Înscrierea în proiect se face în perioada 26 septembrie – 07 octombrie în baza unei scrisori de motivație, în format word, de maximum 250 de cuvinte, în care aplicanții (elevii claselor a X-a și a XI-a) ne vor convinge că sunt candidații ideali pentru a deveni beneficiarii reali.
În redactarea scrisorii, liceenii vor ține cont de motivarea intenției, descrierea intereselor profesionale și vor oferi mai multe detalii despre activitățile extracurriculare din ultimii 2 ani la care au participat.
*Identificarea grupului țintă format din elevii participanți din fiecare liceu este realizată de către Comisia de selecție pe baza unei proceduri pusă la dispoziție de Solicitant și adusă la cunoștință finanțatorului.
Colegiul Național „Matei Basarab”
Liceul Teoretic „Nichita Stănescu”
Apariții media
KIT RED
Împreună pentru educație: invităm companiile să ni se alăture în programul MyWaY
MyWay este singurul program din România care le oferă tinerilor atât consiliere vocațională, cât...
Citeste mai multPrimul eveniment de anul acesta: workshop dedicat orientării în carieră pentru 30 de liceeni
Pe 8 ianuarie 2025, programul MyWaY a organizat primul workshop din anul 2025, oferind feedback...
Citeste mai multProiectul „De la vocație, prin experiență, la performanță!”, finanţat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local – Apariții în presă
Proiectul „De la VOCAȚIE, prin EXPERIENȚĂ, la PERFORMANȚĂ“, finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local ÎN PRESĂ
Mulțumim tuturor partenerilor media pentru deschiderea de a colabora și de a prezenta realitatea unui proiect educațional valoros pentru tânăra generație!
„De la VOCAŢIE, prin EXPERIENŢĂ, la PERFORMANŢĂ“, proiect finanţat de Primăria Sectorului 3, drumul spre poarta unei cariere de succes pentru generaţia de adolescenţi de azi!
Conferinţa finală a proiectului „De la VOCAŢIE, prin EXPERIENŢĂ, la PERFORMANŢĂ“, finanţat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local a reunit în amfiteatrul Colegiului Tehnic „Mihai Bravu“ liceenii beneficiari, părinţii acestora, directorii celor două instituţii de învăţământ implicate, reprezentanţii comunităţii didactice din sector, ai companiilor partenere şi echipa Fundaţiei pentru Educaţie şi Vocaţie (FEDEVO) care a asigurat buna desfăşurare şi implementare a etapelor acestui demers educaţional – testare vocaţională, orientare în carieră şi internship într-unul dintre domeniile de interes ale liceenilor.
Citeste mai mult52 de liceeni de la două instituţii de învăţământ din Sectorul 3 participă gratuit la proiectul „De la VOCAŢIE, prin EXPERIENŢĂ, la PERFORMANŢĂ”
În perioada iulie – decembrie 2022, Fundația pentru Educație și Vocație alături de Primăria Sectorului 3 implementează proiectul „De la vocație, prin experiență, la performanță” – o campanie de informare, conștientizare și sensibilizare a liceenilor cu privire la importanța testării vocaționale și a consilierii în carieră, ca piloni fundamentali în traseul lor profesional. Proiectul este conturat sub egida programului MyWaY, un „super expert” care sprijină adolescenții în parcurgerea pașilor demersului lor aspirațional și formarea ca viitori lideri.
Citeste mai mult
Colegiul Național ”Matei Basarab”
Prestigioasă instituţie de educaţie şi cultură românească, Colegiul Naţional “Matei Basarab” îşi are începuturile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În cei peste 150 de ani de existenţă, C.N.M.B a avut parte de o pleiadă strălucită de profesori şi de o armată luminoasă de ucenici, care au contribuit la construcţia României de azi. Școala, deși trecută prin încercări, reforme şi frumoase împliniri a adus multă speranţă, a coagulat valori și a format personalităţi în toate domeniile vieţii, care au strălucit în ţară şi pretutindeni.
Nu poate exista şcoală fără profesori devotaţi şi fără elevi însetaţi de dorinţa cunoaşterii. Predarea nu este o meserie, ci o misiune, după cum învățarea într-o şcoală nu trebuie să fie o obligaţie impusă de autorităţi, ci o dorinţă, o sete, o iubire, a cuvântului scris, a literei care însufleţeşte şi rodeşte în mintea şi inima primitorului.
Motto: „Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa” Ferdinand, rege al României”
Viziunea Colegiului Național ”Matei Basarab”
Creșterea calității în educație prin deschiderea către valorile europene și formarea competențelor de punere în valoare a acestora, pentru a putea răspunde cerințelor unei societăți bazate pe cunoaștere și dezvoltare de competențe.
Misiunea Colegiului Național ”Matei Basarab”
Scopul fundamental al școlii noastre este de a furniza servicii de o asemenea calitate încât elevii noștri să primească o educație superioară, cadrele didactice, elevii și părinții să fie părtași la succes, iar societatea să beneficieze de absolvenți performanți.
Liceul Teoretic ”Nichita Stănescu”
Scurt istoric și descriere
Unitatea de învățământ funcționează din anul 1966, sub numele de Centrul Școlar Profesional Tehnic și Tehnic de Maiștri, București.
După 1990 primeşte numele poetului Nichita Stănescu, numindu-se Grupul Școlar Industrial ,,Nichita Stănescu”. Poetul vizita instituția noastră de învățământ, fiind prieten cu un profesor al școlii. Pornind de la această prietenie s-a născut ideea de a da instituției de învățământ numele marelui poet. După moartea sa, Mariana Stănescu, sora poetului, şi-a dat acordul în acest sens. Statutul şi implicit titulatura de liceu teoretic îi sunt acordate începând cu anul şcolar 2009-2010, odată cu creşterea standardului calităţii procesului didactic.
În Liceul Teoretic ,,Nichita Stănescu” desfășoară cursurile aproximativ 900 de elevi în învățământul primar, gimnazial și liceal, coordonați de 67 cadre didactice. Elevii Liceului Teoretic ,,Nichita Stănescu” se evidenţiază prin rezultate bune la învățătură, concursuri si olimpiade, spirit inovator, modestie si o ţinuta decentă.
Oferta educaţională tentantă vizează o gamă variată de opţiuni privind individualizarea parcursului şcolar al fiecărui elev în funcţie de competenţe, aptitudini, opţiuni şcolare şi profesionale. Competența si profesionalismul cadrelor didactice au condus la obținerea în ultimii ani a unor rezultate bune la examenele naționale susținute de elevi și la creșterea promovabilității.
Motto: ,,Învățăm împreună- construim un viitor frumos împreună.”
Viziunea Liceului Teoretic ,,Nichita Stănescu”
Fiecare absolvent va atinge potențialul maxim și va fi orientat către traseul educațional potrivit, în funcție de aspirațiile individuale și în concordanță cu nevoile societății
Misiunea Liceului Teoretic ,,Nichita Stănescu”
Dorim promovarea unui învăţământ de calitate, modern si flexibil, adaptat nevoilor elevilor. De asemenea, continuarea procesului de creștere a performanţei şcolii și accentuarea individualităţii liceului, dar și îmbunătățirea imaginii în comunitatea liceelor din București reprezintă obiectivele de viitor ale institutiei noastre.
Ne implicăm în valorificarea potenţialului intelectual şi creativ al întregului colectiv de elevi și de cadre didactice, scopul nostru fiind educarea în spiritul demnității, al toleranței și al respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.