Cine suntem?
Apreciată de clienți pentru competențele, cunoștințele aprofundate, maniera transparentă și clară de a oferi informații într-un sector relativ opac, JASILL are resursele și specializarea necesare în toate sub-domeniile ce țin de contabilitate, audit, consultanță fiscală, resurse umane și salarizare, reorganizare și servicii juridice, prin parteneri avocați. JASILL reunește o echipă formată din peste 40 de profesioniști, experți contabili, consultanți fiscali și în afaceri, auditori dar și avocați, pentru a oferi cele mai ingenioase si inovatoare soluții antreprenorilor români, companiilor și multinaționalelor. De asemenea, prin rețeaua noastră de parteneri, putem integra, la cerere, servicii de notariat, evaluare și chiar concierge. Cunoștințele strategice devin valoroase doar atunci când clienții le înțeleg utilitatea prin avantajele pe care acestea le pot genera. Suntem acei consultanți care explică lucrurile într-o manieră coerentă, clară și firească, având mereu grijă că recomandările pe care le facem să fie bazate pe cercetări riguroase și pe verificări aprofundate. Astfel, clienții au certitudinea că primesc cele mai bune și mai sigure soluții și din punct de vedere contabil, fiscal și juridic și că acestea sunt integrate eficient în strategia comercială a companiei. Mai mult, clienții din domenii diverse se bazează pe noi și pentru asistența și reprezentarea personalizate pe care le oferim în relaționarea cu autoritățile fiscale și de muncă.
Ce activități oferim în cadrul programului?
Oferim participanților la program oportunitatea de a se familiariza cu tot ceea ce înseamnă practic serviciile de salarizare si resurse umane, dar si lucrul într-un mediu dinamic cu provocări diverse, îndrumându-i să-și dezvolte abilitățile și competențele, pentru a-și mări șansele de a accesa un loc de muncă pe măsura intereselor și pregătirii lor.
Care este implicarea ta ca participant în program?
Vei asista Directorul Departamentului de Resurse Umane, dar si pe ceilalți inspectori in sarcinile lor zilnice. Vei lua contact cu platforma REVISAL și vei învăța ce documente trebuie întocmite de la angajarea pana la plecarea unui angajat.
Ce primești la finalizarea proiectului
Pe lângă experiența pe care o acumulezi în cele 10 zile petrecute în cadrul companiei JASILL Accounting & Business, vei primi o diplomă de participare în programul MyWaY și o scrisoare de feedback din partea echipei alături de care ai petrecut acest timp valoros pentru cariera ta. De asemenea, îți oferim câteva poze și filmulețe cu tine, colegii și echipa coordonatoare, cele mai simpatice instantanee pentru amintirea acestui internship.