MASTERBUILD
Cine suntem?
MASTERBUILD este o companie privată de construcții înființată la începutul anilor 2000 în București și una dintre companiile de top din România. Până în prezent, am implementat proiecte internaționale în Europa Centrală și de Est, Asia sau Africa, precum și pe întreg teritoriul României, oferind servicii complete de antreprenoriat general, management de proiect și lucrări speciale de construcții pentru clienți corporate și instituționali locali și internaționali.
Suntem activi atât în segmentul construcțiilor industriale (facilități de producție și industriale pentru diverse sectoare), cât și în proiecte comerciale (parcuri logistice pentru segmentul de retail, parcuri de retail, rețele de magazine de retail) și proiecte instituționale, unde avem expertiză în special în domeniul clădirilor pentru uz strategic sau militar.
În ultimii ani, MASTERBUILD a semnat câteva sute de mii de metri pătrați de spații construite, inclusiv infrastructura aferentă, atât în orașe mari precum București, Craiova, Pitești, Oradea, Timișoara, cât și în orașe mai mici precum Satu Mare, Baia Mare sau Târgu Mureș, cu potențial de creștere.
Printre cele mai importante proiecte finalizate în ultimii ani sau aflate în derulare se numără noile facilități de producție de lângă București pentru Grupul Policolor – Orgachim – una dintre cele mai mari companii active în producția și comercializarea de vopsele și lacuri, rășini și produse chimice de specialitate, sau Zentiva – unul dintre cei mai mari producători internaționali de produse farmaceutice, Green Aerospace Technology Research Center (GATC) din Craiova – principalul centru de cercetare în științe aerospațiale din România, sau numeroase proiecte pentru operatori internaționali de logistică sau retail precum VGP, Hornbach, Auchan, Lidl sau Kaufland etc.
Ce oferim în cadrul programului?
În calitate de companie de top de construcții din România le oferim elevilor oportunitatea de a explora, alături de profesioniști și experți de profil, un domeniu dinamic și inovator. În cadrul programului MyWay, le oferim elevilor posibilitatea de a:
- Învăța de la profesioniști cu experiență: Tinerii au posibilitatea de a colabora direct cu specialiști din domeniul construcțiilor, participând activ la întâlnirile legate de proiecte companiei, dar și la activitățile zilnice ale biroului.
- De a-și dezvolta abilitățile tehnice și practice: Fiind implicați în cadrul activitatea companiei vor avea posibilitatea de a urmări proiecte reale, de la planificare până la execuție, dezvoltându-și altfel competențe tehnice și manageriale.
- De a explora diversitatea domeniului: Compania noastră acoperă multiple aspecte ale industriei, inclusiv ingineria structurală, managementul proiectelor și sustenabilitatea în construcții.
- Orientare în carieră: Având în vedere că lucrăm cu un număr considerabil de colaboratori din multiple domenii adiacente, acest internship poate reprezenta o rampă de lansare pentru tineri și un prilej bun de a descoperi ce îi atrage și, în final, ceea ce poate reprezenta o carieră de urmat pe viitor.
Ce faci ca participant la internship?
În cadrul programului de internship oferit de compania MASTERBUILD, elevii vor avea ocazia să se implice într-o gamă variată de activități care să le dezvolte abilitățile și să le ofere o perspectivă practică asupra industriei construcțiilor. Printre activitățile principale se numără:
- Vei fi prezent fizic la biroul nostru central din zona Dorobanți – București, alături de profesionișii MASTERBUILD, având oportunitatea de a fi pentru câteva zile “noul coleg” din birou.
- Vei avea posibilitatea să asiști și să contribui la diverse etape ale proiectelor de construcții, de la planificare și design, până la execuție și finalizare.
- Vei putea experimenta programele de software utilizate de companie pentru activitatea de project management a construcțiilor.
- Vei avea ocazia să participi la ședințele zilnice ale companiei și să înțelegi dinamica lucrului în echipă.
- Vei avea oportunitatea de a participa în cadrul unor sesiuni de pregătire sau prezentare, alături de diverși furnizori, pe subiecte relevante precum sustenabilitatea în construcții, noile tehnologii din domeniu sau managementul financiar proiectelor.
Pe parcursul stagiului de practică, vei fi implicat în proiecte individuale și de grup, care îți vor permite să pui în practică cunoștințele să să-ți dezvolți abilitățile de lucru în echipă. Fiecare proiect va primi feedback din partea specialiștilor MASTERBUILD.
Ce primești la finalizarea proiectului?
Pe lângă experiența pe care o acumulezi în cele 5 zile petrecute în compania noastră, vei primi o diplomă de participare în programul MyWaY și o scrisoare de feedback din partea echipei alături de care ai petrecut acest timp valoros pentru cariera ta.
De asemenea, îți oferim câteva poze și filmulețe cu tine, colegii și echipa coordonatoare, cele mai simpatice instantanee pentru amintirea acestui internship.”